Începând cu 1990, din ce în ce mai multe persoane s-au mutat în Romania din țări ale Europei de Vest, dar și din Statele Unite ale Americii, Canada, Australia și Noua Zeelandă, atrași de fascinația oportunităților aflate în calea unei țări din nou libere – o țară atât de apropiată, dar și extreme de îndepărtată de vecinii ei europeni.
Încotro urma să o apuce România? Înainte, urmând calea spre libertate, sau înapoi, revenind la o formă de guvernământ opresiv, în care diversitatea naturală a românilor ar fi fost reprimată, în loc să fie acceptată și sărbătorită? Oameni de afaceri, diplomați, jurnaliști și activiști s-au strâns în București, nu numai pentru a observa cum va progresa această națiune, dar și ca să influențeze direcția în care o va lua România în anii ce aveau să urmeze.
Unul dintre subiectele care au dominat trecerea de la un stil de viață specific epocii comuniste, deși improbabil, a fost chiar homosexualitatea și atitudinea oamenilor față de orientare sexuală. Numeroase țări din vest făcuseră deja pași importanți în decriminalizarea homosexualității și se aflau într-un punct de cotitură – aceștia urmau să introducă prevederi legislative cu scopul asigurării egalității persoanelor LGBT, care, mai târziu, au dus la implementarea parteneriatului civil și a căsătoriei între persoanele de același sex. România post comunistă a făcut după revoluție câțiva pași timizi și mărunți în direcția implementării unui sistem democratic, însă acceptarea și egalitatea juridică erau încă aspirații distante pentru românii din comunitatea LGBT, care putea fi încă încarcerați în baza orientării lor sexuale.
Prezența unor persoane din afara țării, care nu se temeau să fie deschise în legătură cu sexualitatea lor, alături de aliați heterosexuali care susțineau drepturile persoanelor LGBT, a fost un catalist pentru a coaliza o mișcare LGBT. În 1994 s-a format un grup de persoane ce au construit prima mișcare activistă pentru schimbare, pentru acceptarea deplină a persoanelor LGBT în România. Primele întâlniri au avut loc în casa unui diplomat britanic, unde participanții și-au început lupta pentru egalitate sub numele Bucharest Acceptance Group. David St. Vincent a făcut parte din aceste prime întâlniri, alături de aliați din Marea Britanie, Olanda, Japonia și un mic număr de români. Susținută de ambasadele Regatului Unit, Olandei și Norvegiei, o întâlnire a fost organizată pentru a arăta suportul internațional oferit acestui nou grup. Din cauza temerii unor proteste violente, grupul a fost nevoit să modifice locația primei întâlniri formale, ajungând să nu o țină în București, ci într-un hotel din Sinaia. În urma acestei întâlniri, organizații din afara țării au decis să susțină grupul din București pentru a schimba atitudinile românilor față de homosexualitate.
Organizația Națiunilor Unite a decis ca 1995 să fie Anul Toleranței, cu suportul UNESCO. Pentru a marca acest an, Bucharest Acceptance Group a organizat un simpozion intitulat „Homosexualitatea – un drept al omului?” găzduit de UNESCO la Palatul Crețulescu din București. Discuția a fost moderată de Pastorul Chris Newlands din partea Ambasadei Britanice, care a fost și primul lider al Bucharest Acceptance Group. Simpozionul a adus laolaltă, pentru prima dată, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne din România și ai Bisericii Ortodoxe Române într-o discuție cu activiști pentru drepturi LGBT. La simpozion au participat și reprezentanți ai Olandei, care a decis să susțină din punct de vedere financiar grupul de la București imediat ce avea să se constituie într-o organizație de sine stătătoare, numită ACCEPT. Pentru prima dată un tânăr bărbat român a putut vorbi despre sexualitatea sa într-un spațiu public, și, deși oficialii din partea Statului și ai Bisericii și-au reiterat viziunea lor anacronică, de parcă nimic nu s-ar putea schimba în România, momentul a fost unul crucial în munca pentru schimbare atitudinilor publice și private față de homosexualitate.
Curând, a fost posibil ca demersuri pentru acceptarea și egalitatea persoanelor LGBT să se facă deschis și public: români au continuat ceea ce a fost început de o mână de oameni din afara țării și prima organizație românească pentru drepturi LGBT a devenit o realitate sub numele ACCEPT, înregistrată în 1996 ca o organizație neguvernamentală de drepturile omului. ACCEPT a luptat cu succes pentru abrogarea articolului 200 din Codul Penal care criminaliza homosexualitatea și a câștigat prestigiosul premiu EGALITE pentru campaniile sale de advocacy, cât și o nominalizare pentru premiul Sakharov al Parlamentului European. Scopul ACCEPT a fost îndeplinit, în sfârșit, în ianuarie 2002, când infamul articol de lege a fost anulat.
Trebuie recunoscute eforturile numeroșilor români care, prin curaj și abilitate, au condus campania pentru această realizare semnificativă în drumul României către integrarea în Uniunea Europeană și transformarea într-o societate cu un grad mai mare de acceptare a diversității, deși mai este mult de muncă pentru a schimba cu adevărat atitudinile oamenilor în fața unei Biserici Ortodoxe extrem de conservatoare care menține o poziție homofobă fără să își pună problema unui compromis în vederea unor schimbări legislative către egalitate. Cu toate acestea, contribuția lui David St. Vincent și a altor activiști străini, care au făcut primii pași alături de prietenii și aliații lor români în lupta pentru egalitate nu trebuie uitată, întrucât aceștia au refuzat cu încăpățânare să primească doar toleranță, ci au cerut acceptare și egalitate pentru comunitatea LGBT din România. Acești călători din comunitate au găsit prietenie și dragoste în colaborarea cu partenerii lor români atunci când au pus bazele ACCEPT – o organizație care continuă lupta pentru drepturi LGBT în România și în acest moment.
Articol scris de Pastorul Chris Newlands.
____
David St Vincent and the beginnings of ACCEPT
From 1990 onwards, more and more people moved to Romania from the countries of Western Europe, as well as the USA and Canada, Australia and New Zealand, drawn by the fascination of the opportunity facing the newly liberated country which was so close – yet so far, from her European near neighbours.
Which way would Romania go? Forward to an increasing liberalisation – or would it revert to an oppressive form of government in which the natural diversity of the country was repressed, rather than celebrated. Businessmen, diplomats, journalists, and activists converged on Bucharest, not only to observe how the nation would progress, but to influence the direction in which it would travel in the coming years.
One issue was to dominate the change from the communist-era way of life, and – unlikely though this was, it was homosexuality, and people’s attitudes towards it. Many countries of the West had taken giant strides in decriminalising homosexuality, and were on the verge of bringing in equality legislation which would lead to civil partnerships and same-sex marriage. Post-communist Romania took some tentative steps towards a more democratic model of government, but the legal acceptance of homosexuality was still a distant aspiration for members of Romania’s LGBT community, who were still subject to imprisonment for their sexuality.
The presence of some foreigners who were not afraid to be open about their sexuality, as well as straight supporters of LGBT rights, proved to be a catalyst for bringing together in 1994 a group of people who formed the first movement for change, working for the full acceptance of LGBT people in Romania. Meeting in the home of a British diplomat they chose the ‘working title’ of the ‘Bucharest Acceptance Group’ to begin their work. David St Vincent was a part of these first meetings which included British, Dutch, and Japanese allies as well as a small number of Romanians. Supported by foreign embassies (UK, Netherlands, & Norway) a meeting was planned to demonstrate international support for the work of this new group. The venue for this first formal meeting had to be changed because of the fear of violent protest, and was eventually held in a hotel in Sinaia. Following this meeting, a number of overseas organisations committed to working with this group to bring about a significant change to Romania’s attitudes to homosexuality.
The UN declared 1995 to be the Year of Tolerance, sponsored by UNESCO. As part of this year, the group organised a Symposium entitled “Homosexuality – A Human Right” which was hosted in UNESCO’s headquarters in the Creţulescu Palace in Bucharest. Chaired by The Revd Chris Newlands from the British Embassy (and the first Chairman of the Bucharest Acceptance Group), this symposium brought together representatives of the Romanian Ministry of the Interior and the Romanian Orthodox Church in the first encounter with advocates of LGBT rights, including Dutch representatives who were to assist with funding of the new group which was soon to change its name to ACCEPT. For the first time a young Romanian man was able to be open about his sexuality in a public space, and though the officials from State and Church reiterated their long-held views as if they thought that change would never come to Romania, this was to be a crucial moment in the work for change in Romania’s public and private attitudes to homosexuality.
It was soon possible to work more openly for full acceptance of LGBT people, and it was soon time for Romanians themselves to take the lead which had been begun by foreign nationals, and the truly Romanian organisation of ACCEPT began to be a reality, which was confirmed in October 1996 when it was officially registered as a Human Rights Non-Governmental Organisation. This organisation fought successfully for the repeal of Article 200 of the Constitution which criminalised homosexuality, and won the prestigious EGALITE prize for its campaigning work for Romania’s LGBT community, as well as a nomination for the achieved European Parliament’s Sakharov Prize. Their goal was finally achieved in January 2002 when the infamous law was repealed.
Credit is due to the many Romanians whose courage and gifts led the campaign for this significant achievement in Romania’s journey to EU membership and becoming a more ACCEPTing society, though much work remains to be done in changing public attitudes in the face of an extremely conservative national church, the Romanian Orthodox Church which maintains an uncompromising homophobic position in the light of the changes in the law. However, the contribution of David St Vincent and other foreign activists who took some of the first steps alongside their Romanian friends and allies in the fight for equality should not be forgotten, as they resolutely refused to settle for mere “toleration” but insisted on demanding ACCEPTance and equality for Romania’s LGBT community, and those LGBT travellers who found friendship and love in their collaboration with their Romanian partners in the founding of ACCEPT – an organisation which still does exceptional work in continuing to campaign for equal rights in Romania.
Article by Reverend Chris Newlands.